Lecții din natură
Actualizată în: acum 43 de minute
Vom da startul acum, unei serii de lecții inspirate din natură. Rolul principal îl va avea alimentul integral.
Vom lua, pe rând, alimentele pe care le întâlnim în viața de zi cu zi și vom descoperi ce se află, de fapt, în spatele lor.
Vom vorbi despre fructe închise la culoare, fructe de pădure, ulei de măsline, cacao, ceai, semințe, plante aromatice și multe alte alimente.
Vom vedea ce aduc în organism, ce componente le fac interesante, cum le putem consuma, când le găsim în sezon și, atunci când are sens, vom discuta despre forme concentrate sau extracte, adică despre suplimente.
Așa, vom învăța cum să folosim mai bine hrana pe care natura ne-a pus-o deja la dispoziție.
Ce ne învață natura despre hrana de care avem nevoie?
Hrana tradițională a diferitelor populații a fost modelată de mediul în care au trăit, iar anumite tipare alimentare au furnizat, în timp, anumite clase de nutrienți și compuși bioactivi.
Practic, ce putem învăța din aceste tipare și cum putem folosi astăzi alimentele și compușii lor bioactivi pentru susținerea sănătății?
Așadar să aprofundăm:
De-a lungul timpului, oamenii nu și-au ales hrana din supermarket.
Au mâncat ceea ce le-a oferit locul în care au trăit.
Clima, solul, anotimpurile, plantele care creșteau în jurul lor, ce era disponibil de mâncat și modul în care puteau păstra hrana au construit, treptat, obiceiurile alimentare ale diferitelor populații.
Într-o zonă rece, hrana disponibilă a fost diferită de cea dintr-o zonă caldă. În apropierea mării, oamenii au avut acces la pește și alte alimente marine. În regiunile mediteraneene, măslinele, uleiul de măsline, legumele, fructele, plantele aromatice și cerealele au devenit componente importante ale alimentației.
În alte regiuni temperate, fructele de pădure, rădăcinile, semințele sau diferite plante sălbatice au avut un rol important.
Iar în zonele calde fructele, care le numim astăzi exotice, erau hrana de bază în junglă.
Nu este întâmplător că natura nu ne-a oferit aceeași hrană peste tot.
Aici se află una dintre lecțiile importante pe care le-am pierdut în alimentația modernă:
Corpul nostru nu are nevoie doar de calorii, adică proteine, carbohidrați și grăsimi. Are nevoie și fibre, vitamine, minerale, pigmenți naturali, polifenoli, flavonoide și multe alte substanțe produse de plante.
Uităm prea ușor valoarea plantelor întregi, integrale.
Astăzi putem extrage o substanță dintr-un aliment, o putem concentra și o putem pune într-o capsulă.
Este un progres extraordinar al tehnologiei.
Dar înainte de a ne întreba ce extract să cumpărăm, merită să vedem:
Cât de des mâncăm alimentul din care provine acea substanță?
Pentru că o afină nu este doar „o sursă de antocianine”, un fruct de pădure, da, este încărcat cu flavonoide, o măslină este o sursă importantă de acid oleic, iar un strugure este extrem de bogat în resveratrol.
Dar în aceste alimente există o întreagă combinație de componente care acționează împreună.
De aceea, diversitatea alimentară este una dintre cele mai valoroase strategii pe care le avem la dispoziție.
De ce merită să consumăm fructe închise la culoare?
Afinele, murele, coacăzele negre, aronia, cireșele, vișinele, strugurii negri și multe alte fructe au ceva în comun: culoarea lor intensă.
Această culoare nu este doar un element estetic. Ea provine, în mare parte, din pigmenți vegetali care fac parte din familia compușilor bioactivi ai plantelor.
Printre aceștia se află antocianinele și alte substanțe din familia polifenolilor.
Cercetătorii au devenit din ce în ce mai interesați de acești compuși deoarece sunt asociați cu numeroase efecte biologice importante.
Un aliment care aduce în organism mai mult decât energie merită un loc constant în alimentația ta.
Varietatea da valoare alimentației.
Iar pentru asta culoarea este un indiciu important.
Verde, roșu, galben, portocaliu, violet, albastru, fiecare culoare a plantelor ne poate conduce către diferite familii de compuși naturali.
„Cât de diversă este hrana mea?”
Organismul tău nu are nevoie de un singur aliment-minune.
Are nevoie de o varietate de alimente valoroase, consumate în mod regulat.
Și atunci, ce facem practic?
În primul rând, nu așteptăm să apară o problemă de sănătate pentru a începe să mâncăm mai bine.
Construieste această diversitate astfel:
In sezonul fructelor de pădure, consumă-le proaspete.
În afara sezonului, folosește aceste fructe congelate.

Poți alterna afinele cu mure, coacăze, cireșe, vișine, zmeură, struguri sau alte fructe disponibile.
Nu trebuie să consumi cantități spectaculoase. Contează mai mult regularitatea decât excepția.
Un bol de fructe de pădure consumat o singură dată nu schimbă alimentația unei persoane.
Dar introducerea lor regulată transformă un stil alimentar într-unul mai echilibrat, ceea ce este mult mai valoros.
Alimentul înaintea capsulei?
Da. Firesc, mai întâi alimentația, apoi, atunci când există un motiv, administrăm anumite componente concentrate.
Aceasta este una dintre cele mai simple lecții pe care ni le oferă natura.
Da, există situații în care extractele concentrate pot avea un rol important. Concentrația schimbă lucrurile.
Contează doza, forma compusului, absorbția sa și interacțiunea cu medicamentele și nu în ultimul rând contează starea persoanei.
De aceea, nu aș pune niciodată în pe aceeași poziție alimentul și suplimentul.
Avem deja o diversitate extraordinară de alimente.

Să înțelegem că fiecare aliment aduce în organism un ansamblu de substanțe nutritive și compuși bioactivi.
Iar atunci când diversificăm ceea ce mâncăm, diversificăm și ceea ce oferim organismului.
Un fruct este mai mult decât ceva dulce, o legumă nu este doar garnitură, o sămânță este cu mult mai mult decât o simplă gustare, un ulei de calitate nu este doar o sursă de calorii, iar contribuția adusă de o plantă aromatică, un condiment, este mult mai vastă față de doar ceva care dă gust.
Urmărește articolele viitoare. De aici începe seria lecțiilor din natură





Comentarii