Pe unde și când vine succesul?

Tot ce descoperă omul preeexistă. Nimic din ceea ce gândești nu e nou. Din nimic se naște nimic. Cum spune și vorba: „nu iese fum fără foc”.

De altfel, și esența acțiunii „a descoperi” presupune că ceea ce descoperi există deja, căci altfel „s-ar naște”, ar fi creat. Dar, faptul că „nimic nu se pierde, totul se trasnformă” presupune că ce s-a transformat sau a fost creat preexista într-o altă formă. Scaunul s-a „născut” din copacul din pădure care-i conferă structura și ideea din minte care-i stabilește utilitatea.

Asta ne duce cu gândul la altă afirmație: „Dumnezeu dă dar nu bagă în traistă.” Să înțelegem și mai clar din asta, că totul este predefinit și doar așteaptă momentul, mintea disponibilă și capabilă să scoată la suprafață descoperirea.

Să ne aducem aminte și de expresia: „mi-a venit o idee.” Dacă „mi-a venit” înseamnă că a venit de undeva unde exista deja. Putem presupune astfel că trăim într-o „supă” ideatică, în care ideiile, conceptele, informația umplu un așa zis vid, pentru că încă nu știm că acest „spațiu” este de fapt plin doldora de informații nedescoperite încă. Și totul la puterea infinit. De ce? Ca să ai pretențiile cele mai mari și mai năstrușnice. Să nu zici că n-ai de unde alege!

Putem vedea aici un fapt tulburător: ce gândești nu poate fi doar gând în van, acel gând se naște din informația posibil potențială. Cu alte cuvinte; „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să împlinești”, sau: „după credința voastră fie vouă”. Cu ce ne ajută asta? La creșterea încrederii în sine. Căpătăm siguranța că odată și odată vom obține rezultatul căutat. Unele lucruri se obțin ușor, altele cu un mic sau un mare efort, iar altele sunt, după credința proprie, imposibile. Minunile tocmai aici când se nasc vor să ne dovedească, că: „nimic nu e imposibil” - și continuînd așa: „pentru tine, înainte de a pune în aplicare ceva, urmezi un plan, plan care mai întâi este în minte, e gândit”. Pentru ceilalți ... e o minune.

Realizările sunt ca și greutățile de la sală. Începi cu kilograme puține și crești până ajungi să ridici zeci, sute de kg. Dar sunt și situații care depășesc greutățile - când limitele gândirii proprii sunt înlăturate.

Limite... Evident că limitele există. Omul, căruia nu-i iese din prima, se străduiește și până la urmă ajunge la rezultatul dorit. Sunt o multitudine de exemple disponbile, pornind de la mersul bebelușului în picioare, respectiv mersul în echilibru pe funie și până la marile desccoperiri ale omului de știință după ani de efort în laborator.

Ce putem înțelege acum?

Preocuparea și efortul constant ne apropie de țintă.

„M-am antrenat 4 ani pentru a alerga doar 9 secunde. Există oameni care nu văd rezultate în două luni și renunță.” Usain Bolt

Și totuși, câteodată, omul părăsește această lume după o viață de efort susținut și fără să-și fi atins obiectivul, iar cei de pe margine îl văd ca pe un ratat, o viață irosită, „vezi, noi toți am avut dreptate, i-am spus că e imposibil”. Dar toți spectatorii nu văd posibilitatea, pentru că norul de gânduri care le umple cutia în care trăiesc nu le permite să vadă pereții din sticlă ai cutiei lor, și infinitul de dincolo de aceștia.

În acest caz ținta este atât de grandioasă, încât e nevoie de două sau chiar mai multe generații de căutători înfocați care să continuie călătoria pe același drum. Avantajul celor din urmă e că pornesc de unde au ajuns înaintașii lor. „Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Sau, cu alte cuvinte, ei vor fi cei care vor culege laurii, vor fi apreciați, aplaudați, pentru că au reușit, au descoperit ceva ce părea imposibil. Înaintașii lor se pare că ...

Convertind expresiile: „părea - după părerea mea” și „din punctul meu de vedere” putem vedea așadar limitarea la care ne expunem și modul în care ținem morțiș la ceea ce știm NOI: ce e posibil și ce imposibil.

„Părea” sau „după părerea mea” nu e nimic altceva decât o părere, „ți se pare”, doar ți se pare, e doar o părere. Pare că ar fi așa, dar ... Iar „din punctul meu de vedere” arată limitarea punctului care nu vede linia sau sfera, spațiul cu două, trei sau mai multe dimensiuni. E doar un punct, nici măcar nu vrea (sau nu poate) să vadă nici măcar alte puncte (de vedere), și alege din acest punct cearta, războiul, inchiziția...

Poți vedea cât de plastică e limba română? Câtă valoare, simbol și adevăr „ascuns” se poate imprima unei idei, unei expresii în acest grai?

Capitole aparte în această ecuație sunt reveria și visul din somn. Ambele par a fi, oarecum, necoordonate. De ce „oarecum”? Pentru că, de fapt, implicarea conștientă este diminuată dar nu exclusă în întregime. În aceste situații mintea se supune altor legi ușor diferite celor care guvernează realitatea stării de veghe. Care este diferența majoră observabilă de către oricine?

În starea de veghe, mintea are timp să nască idei, să le modeleze, să le schimbe și să ... aștepte rezultatele.

În vis, dar și în starea de reverie, mintea naște idei și suferă consecințe instant. Ai remarcat?

În vis, „gândești” că vine un monstru către tine și ... el vine cu adevărat chiar atunci când ai gândit monstrul. Remarcabil și ... îmbucurător, e că niciodată nu te ajunge! Ori te trezești, ori se schimbă visul și dispare mosntrul !

Dar cum se face că apare ? De unde vine ideea ? Ce se întâmplă în acest spațiu al somnului? Oamenii de știință nu au ajuns la o concluzie certă. Nici nu au cum, spațiul visului este atât de volatil încât nu poate fi prelucrat după legile realității stării de veghe.

Și atunci să revenim la „mi-a venit o idee”. Datorită spațiului ideatic infinit preexistent, locul unde îngerii, peisajele minunate, stările de bine coexistă cu monștrii și hăurile neantului, mintea se conectează automat cu oricare dintre acestea în funcție de vibrația predominant trăită în starea de veghe - școala minții. Conexiunea se execută conform principiului „cine se aseamănă se-adună”.

Aici putem înțelege de ce este importantă educația, auto-educația când suntem în starea de veghe.

Mai putem înțelege și faptul că nu mintea crează monstrul sau pajiștea înflorită și luminoasă. Ele există în potențial, în acea „supă a ideilor infinite” și apar atunci când sunt create spațiul necesar și momentul potrivit.

Reveria - visul cu ochii deschiși are o caracteristică ușor modelată. Am putea spune că e ceva intermediar între veghe și somn. Aici, mintea are un grad mai mare de implicare decât în somn dar nu pe deplin ca în starea de veghe. În plus, reveria este însoțită de sentimente și gânduri pozitive. Opus reveriei amintim pe surt scenariul mental însoțit de îngrijorare și teamă, locul unde mintea se ridică pe tron, atotputernică.

Reveria ne arată cum mintea se lasă purtată de intenție spre locul unde vrem noi, nu se mai opune și nu mai cosntruiește drumul propriu, ci plutește peste obstacole, pe care poate că nici nu le mai bagă în seamă, e drumul minunilor, al miracolelor. În reverie mintea a luat avionul, a renunțat la automobilul său de lux care necesită un drum asfaltat perfect.

Poți conduce avionul, dar să te bucuri pe deplin de peisaj, e mai indicat să fii pasager și nu pilot.

Lasă să vină ce trebuie să vină - „Facă-se voia Ta”. „Ia o pauză”. „Respiră adânc”. „Fă altceva”.

Dar dacă vrei ca viața să-ți aducă succesul la ușă, totuși, nu aștepta să cadă „para mălăiață”, mai degrabă construiește „casa ta frumoasă” cu o ușă la fel de atrăgătoare pentru a primi succesul într-un loc unde să-i fie drag să vină și să stea. Pe ce stradă sau din ce direcție vine succesul nu e treaba ta, ci a lui. Tu doar ai creat spațiul unde acesta să vină și să locuiască.

Atenție.

Exemplele sunt oferite pentru a ajuta înțelegerea și nu pentru a convinge. Un exemplu este o expunere limitată, el nu poate cuprinde întregul. Din acest motiv, dacă „vine” un gând potrivnic la cele de mai sus, asta arată doar calea pe care pășești în acest moment (e și cazul meu, prin cele expuse în acest articol). Dacă se întâmplă asta, lasă ceva timp să se aștearnă liniștea, eventual până a doua zi - „Noaptea e un bun sfătuitor” - și toate se vor lega și dezlega ... frumos.