Bradul - mirosul său specific și starea emoțională implicată.
- Constantin Țîbîrnă

- 22 nov. 2024
- 1 min de citit
Actualizată în: 22 iun.
Bradul - mirosul său specific și starea emoțională implicată.
Mai ții minte mirosul de brad din perioada sărbătorilor de iarnă, când toți ne-adunam pe-acasă în familia extinsă, străbunici, bunic, copii și nepoți, laolaltă toți numai zâmbet, o veselie ... ce mai.
Te-ai întrebat vreodată care să fi fost suportul acestei adunări care nu mai ținea cont de toate problemele intergeneraționale? Cum se făcea că era un respect evident între toți cei prezenți și ieșeau la suprafață doar emoțiile sănătoase și cele mai de preț legături?
Ei, află că unul dintre cele mai subtile influențe le avea mirosul emanat de cetina bradului care domina întreaga atmosferă. Acest miros îi obliga pe cei prezenți să-și rezolve problemele transgeneraționale și să se elibereze de tiparele distructive moștenite în familie. Îi făcea totodată să descopere că legăturile frumoase dintre membrii familiei sunt mai de preț decât credința oarbă în tradiții.
Astfel, respectul era starea dominantă, dreaptă și mândră ca și bradul, însoțită de zâmbetul larg pe toată fața, ca și forma curbată blând a ramurilor de brad.
Dacă bradul natural a plecat, lăsând loc celui artificial, a plecat și mirosul său specific și la fel și bucuria însoțită de respect și acceptare.
Te întrebi oare cum să reînvii spiritul sărbătorilor de altă dată?
Încă mai poți găsi o posibilă soluție, extrem de la îndemână. Mirosul de cetină din ulei esențial de brad.
Încă mai este timp să ne pregătim fizic și sufletește pentru sărbători adevărate.




Comentarii