Ai grijă de tine. Azi. Nu când o să ai timp.

Neglijența se plătește… dar nu mereu cu bani.

Uneori o plătești cu oboseală cronică.

Cu un diagnostic care te lasă mut.

Cu un corp care spune: „Ajunge.”

Cu ani pe care i-ai fi putut trăi altfel.

Știi ce este trist dacă ai ajuns în acest punct?

Că în cele mai multe cazuri, chiar nu e vina sorții. Așa am vrea să credem ca e mai comod și lipsit de asumare.

Dar, e vina ritmului nebun pe care ni-l impunem și pe care îl acceptăm fără să-l întrebăm dacă ne face bine.

Eu am observat în primul rând la mine dar și la cei din jurul meu de-a lungul timpului, ca totul începe așa, banal:

– Dormi mai puțin, că ai de muncă.

– Mănânci pe fugă, că n-ai timp.

– Nu bei apă, dar bei trei cafele.

– Îți spui „lasă că trece” când corpul te strânge sau te doare.

– Și apoi… într-o zi… nu mai trece.

Si am mai observat ca de cele mai multe ori, boala nu apare brusc.

Ea se adună, pic cu pic.

Se instalează în tăcere, până când nu mai poate fi ignorată.

Și atunci începe căutarea disperată a soluției. De regulă, vrem să ne repare medicii. Și avem pretenția să o facă perfect.

Dar, ce-ar fi dacă ți-ai analiza tu viața și felul în care trăiești?

Dar, ce-ar fi dacă… ai schimba acum direcția?

Nu perfect. Nu totul deodată.

Dar:

-Ai începe să mănânci mai curat.

-Ai dormi măcar 7 ore.

-Ai merge pe jos 20 de minute pe zi.

-Ai învăța să spui NU fără vină.

-Ai pune telefonul jos cu o oră mai devreme.

-Ai lua suplimentele de care știi că ai nevoie.

-Ai bea apă la timp. Ai respira mai profund. Ai râde mai des etc.

Ai putea să înțelegi ca organismul tău nu are nevoie de sprintruri pe termen scurt. Are nevoie de maraton, de consistență.

Are nevoie să simtă că îl respecți. Că îl asculți. Că îți pasă.

Pentru că, vrei sau nu, într-o zi corpul îți va cere socoteală.

Și ar fi bine să fii pregătit cu răspunsuri… nu cu regrete.

Nu scriu acest articol ca să sperii pe cineva. Este în primul rând pentru mine pentru a mă angaja mai mult în viața mea și nu mai mult în job sau în viețile altora.

Dar ceea ce știu ca pot sigur să fac, este să te inspir. Pentru ca din suferința ta înveți cel mai mult și poți inspira desigur pe cei din jurul tău pentru mai puțină suferință în lume.

Suferința este funcțională, desigur. Ea este profesorul care ne asistă pe tot parcursul vieții. Nu ne place dar nu o putem da cotită. Mai devreme sau mai târziu ea apare. Dar ar putea fi mai puțină suferință, desigur, dacă he-am inspira unii de la alții și am face clik-uri și din poveștile altora( am învăța “pe pielea altora”).

Și mai scriu ca să-ți amintesc ceva ce știi deja, dar poate ignori:

Tu ești prioritatea. Nu proiectele. Nu termenele. Nu șefii. Nu ceilalți.

Și dacă ai senzația că ești de neînlocuit…

Gândește-te cât de repede ți se va lua locul, dar nimeni nu-ți va putea înlocui sănătatea.

Alege să previi, nu să repari.

Alege să trăiești, nu doar să reziști.

Scrie în comentarii, care este părerea ta? Distribuie pentru cine crezi ca are nevoie sau chiar pe pagina ta de facebook pentru toți prietenii tăi.

 Ai grijă de tine. Azi. Nu când o să ai timp.